Maria Gadù – Shimbalaiê

Este viscol afara, stiu. Zapada continua sa fie cernuta de norii cenusii. Vantul bate cu dusmanie si patrunde pe unde poate, pe unde apuca. Trage de noi si noi tragem de caciuli, ne indesam mainile in manusi si in buzunare. Pasim cu greu prin zapada neumblata avand in fata cararui de pasi timizi. Am uitat sa mai ridic privirea din pamant pentru ca a privi inainte poate fi egal cu a pasi pe gheata. Am pasit pe gheata si am zburat. O fractiune de secunda si paf, suntem la pamant. O fractiune de secunda si lumea ne dispare din fata ochilor, pamantul devine un hau in care cadem fara oprire.

O fractiune de secunda si iubirea se transforma in fum, in abur de amintire de demult. Este oare ceva pe lumea asta care sa dainuie o vesnicie? Este vreo clipa care sa se prelungeasca la nesfarsit? As fi spus ca este iubirea… si o voi mai spune… dar este ea oare atat de trainica precum as vrea, precum se spune? Vesnicia o gasim in clipa, in momentul acela pe care il vrem a fi etern. Dincolo de el totul e trecator. Dincolo de clipa prezenta totul e dorinta. O vara eterna imi doresc sa am, asa cum a fost vara de acum 5 ani, de acum 3 ani, de acum multi ani. O vara eterna care sa dureze chiar o singura vara.

- Te iubesc pana la cer si inapoi, spunea ea candva.

- Eu te iubesc mai mult, te iubesc un infinit cu puii lui cu tot… spunea el privind-o cu ochii de cer senin.

Si a iubit-o o vara, poate doua. L-a iubit o viata, poate mai mult, poate mai putin. Dar totul e trecut. Iubirea nu e eterna. Doar dorinta si visul. Speranta e eterna. Ne nastem din speranta si murim sperand ca vom mai trai putin, ca vom imbratisa inca o data, ca cineva ne va duce dorul. Si totusi iubirea…

“Love is patient and kind, it is never jealous, love is never boastful or conceited, it is never rude or selfish, it does not take offence, nor is it resentful. Love takes no pleasure in others’ sins but delights in the truth; it is always ready to excuse, to trust, to hope and to endure whatever comes. Love does not come to an end. There are three things that last, faith, hope and love and the greatest of these is love.” (A Walk to Remember)

… e cantata in filme, recitata de poetii tuturor timpurilor si jucata in filme de cand lumea. Exista. E acolo. Insa ne cam joaca feste. Isi canta versurile si isi misca soldurile ca o fata morgana, insa ramane poveste pentru multi dintre noi. Uneori vine si de cele mai multe ori pleaca. Doar vara e acolo, e aici. Vara e mereu in noi. E in soare si in zambetele celor din jur. Trebuie doar sa ridicam privirea din cararea ce ascunde gheata, sa riscam putin si sa privim zambetele. Acele sunt oglinzile sufletului nostru. Le vom zambi inapoi.

Iubirea mea a murit intr-o iarna tarzie. Am plans-o cu lacrimi inghetate de vant si grade mici. O plange cerul si soarele ascuns de dupa nori… dar vara… vara m-a indragostit de tine…

Nu pot spune ca m-am omorat dupa efectele 3D. De fapt ma enerveaza la culme, ma obosesc. Prefer filmele normale. Dincolo de acest mic inconvenient, Underworld: Awakening este de vazut. Kate Beckinsale are ceva care te tine lipit cu ochii de ecran, pe cat de mica si firava este (pe langa adversari) pe atat de bataioasa este. Nu ai cum sa nu fii fermecat… cel putin de costumul ei.

Underworld: Awakening (2012)

Intrebarea care ramane la final este: “Where is Michael?” Cel mai probabil ca vom afla in urmatoarea parte a seriei.

Chicane – No Ordinary Morning

Ne intrebam mereu de ce nu se intampla acum, ne rugam ca dorintele sa ne fie implinite repede, eventual acum, in fix acest moment. Dar nu e chiar asa. Universul asta e tare incapatanat, nu vrea sa ne faca pe plac la o bataie din palme. Ne trece prin teste, prin intrebari, ajungem uneori sa ne intrebam daca ne doream cu adevarat acel lucru. Poate ca asta e motivul pentru care nu ne sunt implinite dorintele de la prima rostire a lor. Poate ca cineva acolo sus stie ce avem nevoie de fapt si vrea ca noi sa fim siguri ca e dorinta reala si nu doar toana de moment… Am incetat demult sa-mi mai doresc pentru acum. Imi doresc pentru momentul potrivit. Ma intreb, desigur, cand va fi acel moment. Nu stau mereu bine cu rabdarea. Dar stiu sigur ca ce-i al meu e pus de-o parte si ca am bifat de-a lungul timpul dorinte diverse, care mai de care mai greu de implinit. Restul e poveste…

Abduction(2011)

Altfel nu inteleg de ce ne plimbam pe strazi asa aiurea, cum de putem zambi cand frigul ar trebui sa ne trimita in case, la caldura. Ar trebui sa visam la paturi calde, la ceaiuri fierbinti si vin cu scortisoara. Ar trebui sa alergam catre brate deschise si paturi moi, nu sa ne plimbam aiurea pe strazi.

Sau poate eu ma plimbam aiurea… Eram in centrul vechi cand intunericul imbracase orasul si luna isi stralucea lumina de pe bolta ei incremenita de atata frig. Si se vedea o stea. Un bec mititel ce-mi aduce aminte mereu de noptile de vara, de sarutarile fierbinti, de visele din copilarie…

Imi plac oamenii care zambesc pur si simplu pentru ca reusesc sa-mi smulga si mie un zambet. Cenusiul zilei se spulbera brusc si pentru o clipa, doua, multe, totul se transforma. Frigul e suportabil, stresul dispare, galagia e muzica, aglomeratia e petrecere in aer liber. I-as imbratisa pe toti! Poate ca sunt indragostita… poate ca simt deja vara cum se apropie incet, incet…

Nu am dus discutia mai departe, nu am intrebat cand s-a casatorit, cum e viata ei acum. Ceva m-a oprit. Am vrut sa cred ca e bine, ca are o viata minunata si ca nu are nevoie de oameni din trecut care sa-i tulbure prezentul. O vedeam online si imaginile din avatar imi dadeau liniste cumva. “Este bine. Este fericita.” Atat vroiam sa stiu.

Astazi am aflat ca totul s-a intamplat in mintea mea. Am aflat ca acea Paula nu era Paula mea.

-…vad ca esti in lista mea de multa vreme… dar nu mai stiu cum am ajuns sa ne cunostem… iarta-ma!

Cum adica? Ne stim de atata timp? Ce s-a intamplat cu tine? Ce ai facut cu ea, Paula mea? Dupa cateva secunde de privit in gol, am intrebat-o daca nu a facut liceul M.B. Mi-a spus ca nu, ca e din alt oras. A inceput sa se faca lumina. Cu fiecare cuvant pe care il scria realizam ca prietena mea din liceu dispare, ca tot ce am crezut ca s-a intamplat cu ea a fost o iluzie.

Si imi dau seama ca asta ni se intampla frecvent. Imaginatia noastra poate crea lumi paralele, lumi minunate, dar si cele mai mari cosmaruri. Din imaginatie se nasc iubiri marete, apar oameni perfecti. In imaginatie apare idealul si se nasc asteptarile. Dar vai ce dezamagire este atunci cand fantasmele dispar, cand ramane doar realitatea asta rece. Ce deprimare ne cuprinde cand realizam ca am imbratisat vise desarte…

Ma intreb acum, dupa atata timp, unde este fata aceea? Unde este Paula? Oare imi va mai iesi vreodata in cale pentru a o intreba ce mai face? Sunt oameni care ne trec prin viata, se opresc o vreme si apoi pleaca. Dispar. Ma intreb de ce… stiu ca e un scop in fiecare trecere, insa nu reusim mereu sa il prindem, sa-l intelegem. Imi doresc uneori sa inteleg de ce, de ce vin, de ce pleaca, de ce nu raman… Si pe unii i-as vrea pentru toata viata. Altii dispar fara niciun sens, ne sunt luati in alte vise…

Tanya Stephens – It’s A Pity (TC4 remix)

Si varianta originala… Deja ma vad pe o plaja, undeva departe de grade minus sau albul iernii. Ma vad sub soare sau sub clar de luna. Visare!

Tanya Stephens – It’s a Pity

Desi initial nu am gasit foarte atragator subiectul, dupa vizionarea filmului am ajuns la concluzia ca trebuie vazut neaparat. Cine si-ar cumpara o gradina zoologica? Cine ar fi suficient de nebun incat sa ia viata de la zero intr-un alt loc, cu o cu totul alta ocupatie, sa isi implice familia si sa traiasca aventura in acest fel? Poate doar cei care au ajuns pe marginea prapastiei, aproape de colapsul emotional. In aceasta situatie se afla Benjamin Mee, omul care porneste pe un nou drum, catre o noua viata. O viata plina de culoare, de frumos, de energie pozitiva… Piedicile nu lipsesc, insa nevoia de schimbare, de a trece peste amintirile triste care inca il bantuie il ajuta sa treaca peste dificultati.

Poate ca solutia pentru a evita depresia nu este aceea de a cumpara un zoo, insa mesajul filmului vine ca o palma pentru noi, cei care ne lamentam din diverse si care care nu reusim sa ne punem nici macar teluri, dar pai sa le si realizam… Orice este posibil daca vrei cu adevarat, daca crezi cu adevarat. Si primul pas e cel mai important, acele 20 de secunde in care iei decizia, marea decizie, oricat de nebuneasca ar fi.

Va recomand acest film pentru imaginile superbe, pentru povestea deosebita, pentru fetita care te cucereste de la primele replici, pentru animalele frumoase si nu in ultimul rand pentru ca este un caz real.

We Bought a Zoo(2011)

O alta impresie despre film aici.

Acestea sunt momentele in care imi doresc sa fiu indragostita, doar asa le-as putea aprecia la adevarata lor valoare. Aparand in fata asa din senin, are loc procesul brusc de indragostire, insa e un timp care se pierde, e o bucurie de moment. Cand esti indragostit simti nevoia sa imbratisezi lumea intreaga dintr-o privire, sa imbratisezi, sa spui cuvinte fara sens dar pline de-nteles, nu mai conteaza decat minunea ca esti, ca sunteti. Si doar atunci frigul se topeste in frumusetea peisajului, albul e imaculat, copacii sunt perfecti, pana si oamenii au privirile mai senine.

Si uite cum m-am luat cu vorba! Vroiam sa scriu ceva despre imaginatie… o las pe altadata. Noapte calda va doresc!

Mi-e un dor ingrozitor de mare si de vara, de cerul senin plin de soare si nori pufosi. Acum mi-e dor de mare, acum cand s-a pus pe o ninsoare ca-n povesti. Ninge viscolit in geamul meu si tot ce imi doresc e sa fie vara mai repede, sa arunc toate hainele groase si multe, sa le dosesc in cele mai intunecate colturi pentru a lasa locul celor subtiri si colorate… Mi-e doar de soare. Il privesc din cand in cand in ochi, dar nu e el. E fratele lui geaman, cel rece si mincinos.

Si ningeeeeee! Poate ca pana maine va fi din nou mocirla traditionala, poate ca ninsoarea de acum va fi doar iluzia unei seri indragostite. Acum insa privesc pe fereastra cu bucuria copilului care se vede deja alergand prin covorul de alb, tragand sania si aruncandu-se pe burta de pe dealul cel mai inalt.

Si mi-e dor de mare pentru ca am multe de povestit! Indiferent de vreme, de cer senin sau trist, marea e frumoasa si o doresc asa cum ma asteapta ea an de an cu valurile deschise si tremurande. Gandurile mele sunt acolo si se agata de ea ca de colacul de salvare… Mi-e dor de mare cum mi-e dor de ea, cum mi-e dor de el…