Cuvintele autoarei impletite cu povesti de viata ale unor oameni care au trait si traiesc intr-un fel aparte, care respira Avon, au facut din aceasta cartulie – de un fucsia incantator – o adevarata revelatie.  Am inceput sa o citesc intr-o zi din pura intamplare. Mai aveam doua carti incepute, motiv pentru care o a treia era cam mult. Am citit insa prima pagina si a doua si a treia… si nu m-am mai putut opri. Foarte putine sunt companiile care isi ofera povestea pe tava tuturor. E drept, am citit cateva astfel de carti si le-am gasit fantastice, dar a citi despre Avon, compania pe care o reprezint si eu de atata timp, a fost o experienta de nedescris.

Acum 13 ani a intrat pe piata romaneasca o companie noua. Cu pasi timizi sau indrazneti, nu prea mai conteaza, Avon a venit printre noi si a crescut cat altele in decenii. Ceea ce vedem noi, din exterior, este o companie care vinde cosmetice, are reprezentanti peste tot – cam doi pe metru patrat, spunea un prieten – si nu poti sa nu te intrebi: cum de mai apar si altii? Ei bine reprezentantii apar si dispar, merg inainte doar cei care inteleg Avon din toate punctele de vedere, cei care simt dragostea pe care o emana…

Am citit cu emotie fiecare testimonial in parte, in unele dintre ele m-am regasit, unele m-au emotionat pana la lacrimi, altele m-au facut sa imi doresc mai mult… de la mine, de la viata. Si asta pentru ca aceasta carte este tot ce nu ti-ai imaginat, vorbeste despre oameni. Sunt oameni care vorbesc despre oameni. Ca si reprezentant Avon am facut cunostinta (abia acum!) cu cei care se afla in fruntea acestei companii, care au crescut odata cu Avon si au creat un sistem de vanzari extraordinar. In fiecare luna ma minunez de produsele din brosura, de ofertele tentante (sunt cel mai bun client al meu) si niciodata nu m-am intrebat care a fost drumul pe care l-a strabatut Avon. Dar l-am aflat… un drum frumos, in care valorile companiei au fost si raman valorile respectate de fiecare angajat, de fiecare reprezentant sau lider: incredere, respect, integritate, credinta si modestie. Si in momentul in care drumul este tot mai infloritor, ce te poate duce mai aproape de oameni decat povestea ta scrisa cu drag, cu entuziasm, cu ochii in lacrimi si poate cu rasuflarea taiata?

Cartea dragostei Avon este povestea unei companii care a pus suflet in tot ce a realizat si asta pentru ca aceasta companie sunt de fapt oamenii. Oamenii din care e compusa i-au dat viata si ii dau viata zi de zi, de la cel mai de sus pana la cel mai de jos. Am regasit valorile Avon in fiecare declaratie de dragoste pe care Alice a pus-o pe hartie si m-au minunat. Foarte multe companii ar trebui sa plece putin urechea, sa studieze acest motor care functioneaza si se misca in fiecare an mai bine, mai puternic. Avon ofera prin cartea sa o lectie multor companii, multor asa-zisi manageri, dar si angajati. Atata timp cat esti respectat, cat te duci cu drag la serviciu si esti motivat sa faci ceea ce ai de facut, atunci vei face totul mai bine si din ce in ce mai bine.

Fie ca sunteti reprezentanti Avon, ca ati cumparat produse Avon macar o data in viata, fie ca aveti o companie mai mica sau mai mare, va recomand Cartea dragostei Avon. Este o adevarata lectie de business, o lectie absolut necesara. Si cum totul in aceasta carte a fost probat de-a lungul timpului, e cu atat mai credibila. Pe voi ceilalti, va invit sa descoperiti o alta poveste de dragoste, una fara sfarsit, o poveste in urma careia sa va priviti in oglinda si sa spuneti tare: orice e posibil!

Cartea dragostei Avon, de Alice Nastase
Editura Humanitas

Imi ies din minti – scrisa de Stelian Turlea – este  cartea care te scoate la propriu din minti. Relateaza fapte, lucruri care se intampla langa noi si pe care nu le vedem decat daca ni se intampla noua sau apropiatilor nostri. In restul cazurilor sunt sunt doar subiectele stirilor de la ora 5, sunt subiecte rupte din ziarele colorate sau doar subiecte de romane suparate. Si totusi se intampla. Consumul de droguri, de etnobotanice duce la dependenta, la disperare, duce la moarte. Stim cu totii de existenta magazinelor de vise. Multe dintre ele au fost inchise si totusi ele sunt active in continuare. Distrug vieti.

Stelian Turlea deseneaza intr-un fel aparte 10 personaje. Alege 10 figuri reprezentative ale societatii si ni le prezinta intr-o suflare. Adolescenti care cad in patima drogului, parinti disperati care isi vad copiii cum mor, politisti, jurnalisti, traficanti – cei de jos, executantii, dar si cei de sus, sefii. Treci prin fiecare stare in parte, privesti prin ochii lor, ai victimelor si ai celor care condamna la moarte. Stii cu siguranta care este finalul povestii, stii ca sfarsitul va fi acelasi, cei slabi mor, cei rai merg mai departe cu acelasi zambet ipocrit si murdar, stii ca cei cu bani vor scapa, iar cei mici vor fi loviti de soarta iar si iar. Dar faptul ca cineva ti-a deschis ochii poate fi un pas inainte. Cei care nu au picat inca in capcana drogului au sansa la viata prin simplul fapt ca au acces la informatie, ca au fost avertizati de pericol.

Cam asta face romanul de fata. Imi ies din minti poate fi privit ca o avertizare. Nu rezolva problema, ci o arata in toata “splendoarea” ei. Incercarile de a-i arata cu degetul pe traficanti, de a le inchide afacerile si a-i duce la racoare, inchiderea in centre de dezintoxicare a celor prinsi in blestemul depedentei nu sunt solutii, sunt doar incercari disperate de a sterge efectele dezastrului. Care este solutia? Informarea celor predispusi la dependenta. Copiii sunt primii care se lasa prinsi in avalansa de vise, de promisiuni. Ei sunt cei care ii hranesc pe cei de mai sus, care le alimenteaza apetitul de a face rau, chiar daca acel rau pentru ei nu insemna decat a-si rotunji conturile.

Subiectul este delicat. Cartea e un avertisment. Vine sa ne deschida ochii in fata pericolului care ne paste. Drogul omoara. Simplu.

Imi ies din minti, de Stelian Turlea
Editura Tritonic

Intr-o zi cu soare am primit un calendar. Fiecare luna are alaturi un mesaj, citat dintr-o carte. L-am citit in aceeasi zi cu soare si m-am trezit spunand ca vreau acea carte. Si am citit-o. REWORK este cartea care iti ofera idei, raspunsuri la intrebari de genul “cum sa…?, cand…?, pe cine… ”, raspunsuri atat de simple incat te intrebi cum de nu te-ai gandit si tu la ele.

Vei spune probabil ca stii tot ce iti spun autorii (David Heinemeier Hansson si Jason Fried – fondatori ai 37Signals), intrebarea este: aplici zi de zi ceea ce stii? Uneori avem nevoie de cuvintele altora, de sfaturile celor care au reusit pentru a face urmatorul pas, pentru a alege ceea ce este mai bun pentru noi.

REWORK este cartea care vine in sprijinul tau fie ca esti angajat entuziast sau plictisit, ca ai o afacere mica sau mai mare, fie ca visezi la ceva nou. Cu cat esti mai mic cu atat sfaturile sunt mai binevenite, cand esti mic aduni experienta si orice sfat in legatura cu pasii pe care ar trebui sau nu ar trebui sa ii faci este mai mult decat genial. Daca il aplici, desigur!

REWORK iti spune sa faci ceva, sa faci primul pas si totul va veni de la sine, iti spune sa faci lucrurile sa fie simple, sa nu pierzi timpul cu maruntisuri care nu duc la nimic bun. Iti spune sa fii tu, sa nu te dai drept altcineva, sa fii sincer si deschis cu cei din jurul tau, cu angajatii sau clientii tai.

REWORK spune multe. Cel mai mult mi-au placut sfaturile care pareau a se bate cap in cap cu realitatea. Cum sa faci mai putin decat face concurenta, cum adica sa nu faci sedinte, cum se poate ca CVurile sa fie absurde? Si totusi aceastea sunt adevaruri pe care nu le luam in seama pana cand nu ne lovim de ele.

“Daca stai sa te gandesti, adevaratul pret al sedintelor este uluitor. Sa spunem ca planifici o sedinta care dureaza o ora si inviti zece persoane sa participe. Practic, este o sedinta de zece ore, nu una de o ora. Dai la schimb zece ore productive pe o ora de sedinta.” Si nu, nu se sustine faptul ca sedintele sunt intotdeauna inutile, dar de cele mai multe ori asa este. Sunt oameni carora le place sa se auda vorbind si apoi au pretentia ca lucrurile discutate sa se faca batand din palme. Cum ar putea un om sa rezolve cerintele din moment ce el a stat mare parte din timpul productiv intr-o sedinta interminabila?

Multe dintre cele scrise aici ar merita sa stea lipite pe usa de la intrare in firma, ar trebui citite atat de sefi cat si de angajati ca pe un crez, iar si iar, pana se lipesc de retina si intra in rutina zilnica. Pastreaza lucrurile simple, ignora realitatea, urmareste-ti interesul, fa mai putin si in acelasi timp mai mult, spune si “nu”, nu-ti trata angajatii ca pe copii si, printre altele, mai si dormi. Cu cat esti mai obosit, pentru ca de, faci ore suplimentare pentru rezolva cat mai multe taskuri, cu atat pierzi mai mult timp.

Recomand aceasta carte pagina cu pagina. Sunt lucruri pe care le stii, dar pe care e nevoie sa ti le reaminteasca cineva, macar din cand in cand!

REWORK, de David Heinemeier Hansson si Jason Fried
Editura Publica

PS. Iata si calendarul:

Am plecat la un moment dat la plimbare, am luat fiecare stand in parte, nu la rasfoit, ci la vizitat, am mangaiat cu privirea fiecare carte si cartile mi-au raspuns. Imi zambeau de acolo agitate. Se cereau cumparate si asezate intr-un loc mai confortabil, mai calduros, mai plin de iubire. O biblioteca de cititor. Targul de carte Gaudeamus e impresionant prin numarul de expozanti, numarul de titluri, dar privindu-l de undeva de sus, ai senzatia ca iti sta la picioare, il cuceresti dintr-o privire!

Si totusi s-a mai dus un targ, al 18lea Gaudeamus. Mi-am asezat in biblioteca noile achizitii, care, daca ar putea, ar topai de fericire si ma gandesc zambind la momentele minunate pe care le-am petrecut… lansarile, autorii minunati cu care am dat mana, prietenii mei dragi de la edituri (se stiu ei care), cartile carora le-am promis ca le voi lua acasa… intr-o buna zi…

Ma plimbam astazi pe culoarele dintre standuri si toata oboseala adunata in ultimele saptamani s-a stins ca prin farmec. Cartile imi dau o energie pe care nu o pot descrie in cuvinte… Sunt ani de zile in care ajung la fiecare targ, sunt ani de zile de cand pot spune ca norocul imi surade. Ma regasesc in fiecare zi printre ele, cartile. Fac ce fac si tot in domeniul livresc ajung. Fie ca este clubul de carte, fie ca este jobul, tot intre carti respir si traiesc. Si am avut tentative de a iesi, de a pasi catre alte orizonturi, dar nu, cartea m-a atras mai ceva ca un magnet.

Zilele astea ne vedem la Gaudeamus, sunt printre carti si va astept!

Uite un mic adevar: Vei muri.

Simplu, fara semnul exclamarii, fara inflorituri. Un adevar, nu incomod, ci unul simplu. E la fel de simplu ca negrul pe alb si ca norul pe cer. Acum suntem, maine nu mai suntem. Si cine spune acest lucru? Insasi Moartea. Ea spune povestea. Ea ne dezvaluie o lume pe care o stim, de care am auzit, dar o spune astfel incat devenim noi insine partasi la suferinta, la durere, la ceea ce a insemnat razboiul.

Hotul de carti este povestea care te prinde inca de la primele pagini. Te introduce in lumea vazuta de Moarte, in lumea vazuta prin ochi de copil. Atunci cand o bomboana impartita la doi “inseamna viata buna” parca altfel privesti lucrurile. Si poate ca ridici ochii si multumesti cerului ca traiesti azi si nu ieri, nu atunci.

Am citit aceasta carte cu rasuflarea taiata, am citit-o si mi-am imbratisat biblioteca cu drag. Prin ochii hotului de carti, am vazut ce inseamna puterea cuvantului, iubirea pentru carte. Si pasiunea ei, a Liesei Meminger, a aparut dintr-o intamplare tragica. Aflata langa mormantul fratetui ei gaseste in zapada o carte, prima carte pe care a tinut-o in mana, Manualul Groparului. Aceasta este clipa care ii schimba viata. Nu stia sa citeasca, dar din acel moment s-a aprins iubirea pentru carti. Manualul Groparului a fost prima carte furata si pe care, mai tarziu, a citit-o impreuna cu tatal ei vitreg. Mai apoi invata sa citeasca cu ajutorul acestuia trecand peste frustrarea lipsei de educatie si va fura carti. Va fura cuvinte. Atunci cand cineva se arunca in foc pentru o carte, atunci cand in loc de mancare fura o carte, atunci cand citeste din cartile furate pentru a linisti un suflet sau a darui speranta, atunci cu siguranta e vorba de pasiune. Este vorba de puterea cuvintelor de a crea lumi si de comoara descoperita de cel care le imbratiseaza.

Autorul reuseste sa faca din moarte un personaj pe care nu il poti invinui de nimic. Ba chiar, in unele momente pare a fi salvator. Si poate ca asta e motivul pentru care atunci cand oameni pe care ai ajuns sa-i iubesti pe parcursul lecturii, dispar brusc, esti oarecum impacat. Te bantuie intrebarea “dar de ce asa?”, insa stii ca acum ei sunt pe maini bune. Si poate ca nu vreti sa stiti ca peronajele vor muri, unele, multe… poate imi veti spune ca nu e frumos sa dezvalui bucati din carte, intamplari, finalul… dar, daca veti citi cartea, veti descoperi ca insusi autorul prin cuvintele Mortii va dezvaluie finalul povestii. Nu ascunde nimic, dar il asterne pe hartie intr-un fel aparte. Atunci cand Moartea vorbeste noi ascultam, atunci cand Moartea spune ca “Nu sunt violenta. Nu sunt razbunatoare. Sunt doar un rezultat”, atunci nu poti decat sa o crezi si sa citesti mai departe.

“Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata.” Va imaginati razboiul, multa suferinta, oameni care mor. Sute, mii, sute de mii. Se sting in haul timpului. Si Moartea ii poarta pe bratele-i neobosite. Dar nu acesta este subiectul care va va marca citind Hotul de carti. Am mai auzit despre al doilea razboi mondial, am invatat despre el, am citit despre Hitler si atrocitatile pe care le-a comis. Aceasta este doar structura pe care se construieste povestea noastra. Suntem plasati pe o strada, Himmler = Rai, si in acest Rai se petrece tot… un Rai care vine intr-un puternic contrast cu senzatia pe care ti-o da atmosfera, situatia, razboiul, moartea. Descoperind povestea hotului de carti veti ajunge sa iubiti mai mult cartile, puterea lor salvatoarea. Veti privi cu alti ochi cartile pe care le aveti si le veti aprecia, le veti iubi mai mult.

Hotul de carti este cartea despre iubire, despre prietenie, despre viata si dorinta de a trai. Ne arata ce inseamna sa fii om, sa fii puternic, sa mergi inainte orice s-ar intampla.

Si mi-a placut ultima observatie a naratoarei: “Sunt bantuita de oameni.” O concluzie la fel de simpla ca si prima afirmatie.

Hotul de carti, de Markus Zusak
Editura Rao

Pentru această leapșă, înșiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poți înlocui cu o carte preferată care conține acea literă în titlu. Ai voie sa pui în lista ta și carți care nu aparțin beletristicii.

A – Adam si Eva, de Liviu Rebreanu
B - Bastarda Istanbulului, de Elif Shafak
C - Contele de Monte Cristo, de Alexandre Dumas
D - Dincolo de bine, dincoace de rau, de Aurora Liiceanu si Alice Nastase
E - Eseu despre orbire, de Jose Saramago
F - Fructul interzis, de Nedjma
G - Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde
H - Matsushita Leadership, de John P. Kotter
I - Iubirea fata de aproapele, de Pascal Bruckner
J - Justine sau nenorocirile virtutii, de Marchizul de Sade
K - Messiah’s Handbook, de Richard Bach
L – Luna plina, de Kelley Armstrong
M - Misterul regelui, de Stephen King
N - Noi suntem zeite, de Alice Nastase
O - Omul generos, de Tor Norretranders
P - Parfumul, de Patrick Suskind
Q - Niciun titlu… cred ca ma apuc si eu de Quo Vadis
R - Rebecca, de Daphne du Maurier
S - Si daca e adevarat, de Marc Levy
T - Tipping Point, de Malcolm Gladwell
U - Un veac de singurate, de G.G. Marquez
V - Viata pe un peron, de Octavian Paler
W – Suferintele tanarului Werther, de J.W. Goethe
X - Ex-ii anonimi, de Lauren Henderson
Y - Yakuza Moon, de Shoko Tendo
Z – Zori de zi, de Stephenie Meyer

Mai departe, leapsa merge la Andreea, Lotus, Laura, Ioana, Flavia, Maya.

PS. Se pune Queen of the Damned pentru Q? Am citit traducerea.

Cam asta ar fi, pe scurt, mesajul cartii Illusions. The Adventures of a Reluctant Messiah scrisa de Richard Bach. Este o carte micuta, dar care contine cuvinte mari. Atat de mari incat am citit ultima pagina si m-as fi intors din nou la prima pentru a o reciti, pentru a reciti cartea. Si are spre sfarsit un mesaj care mi-a dat de gandit: “Everything in this book maybe wrong”, asa cum orice facem in viata poate fi gresit. Nu stim daca alegerile pe care le facem sunt cele bune sau mai putin bune, sunt doar alegeri care ne duc din aproape in aproape spre ceva. Ma intreb de multe ori ce este acel ceva, spre ce ma indrept, de ce sunt. Dar sunt intrebari la care doar timpul imi poate raspunde.

Mi-a placut tare mult felul simplu in care autorul transmite faptul ca noi putem orice si stim orice, trebuie sa credem. Si de fapt asta e partea dificila. Pentru ca din moment ce am crescut cu niste credinte impuse de altii – asa trebuie, astea sunt regulile, nu ai voie sa, trebuie sa – le vom prelua si noi pentru a crede in ele ca fiind ale noastre. Daca am crede ca putem face orice, poate ca am reusi. Dar, dupa cum spunea si autorul, tot ce am scris aici poate fi gresit! Poate ca libertatea totala ar duce nu la fericirea suprema, ci la un mare haos. Putem face orice daca trecem peste ideea ca suntem limitati, dar, in acelasi timp, limitele ne ajuta sa fim oameni, sa ne diferentiem de animale. E un cerc in care ne vom invarti la nesfarsit…

Iata cateva citate din carte care mi-au placut in mod deosebit:

“You are never given a wish without being given the power to make it true. You may have to work for it, however.”

“If you will practice being fictional for a while, you will understand that fictional characters are sometimes more real than people with bodies and heartbeats.”

“Every person, all the events of your life, are there because you have drawn them there. What you choose to do with them is up to you.”

“The truth you speak has no past and no future. It is, and that’s all it needs to be.”

“Here is a test to find whether your mission on earth is finished: If you’re alive, it isn’t.”

Illusions. The Adventures of a Reluctant Messiah, de Richard Bach
Editura: Dell Publishing

Si este un citat care mi se tot intoarce in minte…

“…sufletul pereche e o oglinda, e ala care-ti arata toate chestiile care te trag inapoi, ala care-ti atrage atentia asupra ta insati, ca tu sa-ti poti schimba viata. Probabil ca un suflet pereche adevarat e cea mai importanta persoana pe care ti-e dat s-o intalnesti in viata, pentru ca-ti darama toate prejudecatile si te obliga sa te trezesti. Da’ cand e vorba sa traiesti toata viata cu respectivu’?… Nt. Prea dureros. Sufetele astea pereche ne apar in viata tocmai pentru ca noi sa putem descoperi alte fete ale propriei noastre persoane. Dupa care pleaca.” (Elizabeth Gilbert – Mananca, roaga-te, iubeste)

Acel pleaca e prea trist. Parca nu imi place cum suna.

Am spus in nenumarate randuri si la nenumarate targuri ca atmosfera aceea livreasca nu poate fi comparata cu nimic. A fi in mijlocul lor, a cartilor e o minune pe care o traiesti de fiecare data la fel de intens. Nu vom avea niciodata toate acele carti, nu vom putea niciodata sa citim nici macar 10% din povestile care ni se pun la dispozitie, care ne atrag, care ne fac cu ochiul si ne imbie ca sirenele cu voci suave si cuvinte potrivite. Nu. Si asta e trist. Dar tocmai acest imposibil ne face sa revenim mereu, sa ne plimbam printre rafturi si sa alegem una, doua, sapte, douazeci de carti. Ne falfaim pungile pline si ne promitem de fiecare data ca ne vom abtine, ca data viitoare mai tinem putin de bani. Dar nu, nu vom reusi. Cartile ne vor vraji iar si iar pentru ca nu vom putea in veci sa tinem pasul cu ele.

Astazi a fost prima zi de Bookfest. Liniste. Calm. Frumos. Ca si expozant, zilele de inceput sunt triste. Oamenii sunt putini, mai mult spectatori (un fel de window shopperi). Ca si vizitator – serial reader – acestea sunt cele mai frumoase zile. Poti sa te plimbi in voie, sa citesti, sa vorbesti cu editorii, sa iti faci lista de preferinte, de cumparaturi, sa te gandesti, sa te razgandesti, sa cumperi. Nu e imbulzeala, nu sunt nervi si nici agitatie. E atmosfera perfecta! Mai apoi vor fi zilele alea de final in care se trezesc cu totii disperati ca in Ajunul Craciunului: goana dupa carte. Asta nu mai e asa placut, chiar daca e vorba de carti!

Maine voi fi din nou la Bookfest. Sunt curioasa cati dintre vizitatorii de azi vor reveni… Daca vreti sa aflati ceva, sunt prin zona. Va raspund negresit!

PS. Mi-am facut prieten nou, pe domnul De Niro! Zambim frumos, nu-i asa?!