Imi ies din minti – scrisa de Stelian Turlea – este  cartea care te scoate la propriu din minti. Relateaza fapte, lucruri care se intampla langa noi si pe care nu le vedem decat daca ni se intampla noua sau apropiatilor nostri. In restul cazurilor sunt sunt doar subiectele stirilor de la ora 5, sunt subiecte rupte din ziarele colorate sau doar subiecte de romane suparate. Si totusi se intampla. Consumul de droguri, de etnobotanice duce la dependenta, la disperare, duce la moarte. Stim cu totii de existenta magazinelor de vise. Multe dintre ele au fost inchise si totusi ele sunt active in continuare. Distrug vieti.

Stelian Turlea deseneaza intr-un fel aparte 10 personaje. Alege 10 figuri reprezentative ale societatii si ni le prezinta intr-o suflare. Adolescenti care cad in patima drogului, parinti disperati care isi vad copiii cum mor, politisti, jurnalisti, traficanti – cei de jos, executantii, dar si cei de sus, sefii. Treci prin fiecare stare in parte, privesti prin ochii lor, ai victimelor si ai celor care condamna la moarte. Stii cu siguranta care este finalul povestii, stii ca sfarsitul va fi acelasi, cei slabi mor, cei rai merg mai departe cu acelasi zambet ipocrit si murdar, stii ca cei cu bani vor scapa, iar cei mici vor fi loviti de soarta iar si iar. Dar faptul ca cineva ti-a deschis ochii poate fi un pas inainte. Cei care nu au picat inca in capcana drogului au sansa la viata prin simplul fapt ca au acces la informatie, ca au fost avertizati de pericol.

Cam asta face romanul de fata. Imi ies din minti poate fi privit ca o avertizare. Nu rezolva problema, ci o arata in toata “splendoarea” ei. Incercarile de a-i arata cu degetul pe traficanti, de a le inchide afacerile si a-i duce la racoare, inchiderea in centre de dezintoxicare a celor prinsi in blestemul depedentei nu sunt solutii, sunt doar incercari disperate de a sterge efectele dezastrului. Care este solutia? Informarea celor predispusi la dependenta. Copiii sunt primii care se lasa prinsi in avalansa de vise, de promisiuni. Ei sunt cei care ii hranesc pe cei de mai sus, care le alimenteaza apetitul de a face rau, chiar daca acel rau pentru ei nu insemna decat a-si rotunji conturile.

Subiectul este delicat. Cartea e un avertisment. Vine sa ne deschida ochii in fata pericolului care ne paste. Drogul omoara. Simplu.

Imi ies din minti, de Stelian Turlea
Editura Tritonic

Am facut cunostinta cu Alina si Alex – printre putinele elemente din carte (numele) care sa ateste faptul ca autoarea e romanca – doua personaje puternice, dar care isi descopera o singura slabiciune: iubirea pentru celalalt. Unii vor privi cartea din punctul de vedere al asasinului, vor judeca poate faptele lor si-i vor condamna pentru ce au devenit, pentru ce au acceptat sa devina. Eu am privit cartea din partea acelui “feminim”. Am vazut povestea de dragoste care creste si se dezvolta ca in viata reala. Am ales din aceasta mare de intamplari, de trairi, pe cea care a exprimat umanul, dorinta, acel ceva spre care tindem cu totii. Implinirea sufleteasca.

Povestea e simpla si complicata in acelasi timp. La inceput facem cunostinta cu Alex, un Alex care lupta pentru a supravietui marsaviei umane, un Alex care isi pierde cu fiecare lovitura (fizica si psihica) umanitatea, transformandu-se intr-o arma perfecta a organizatiei SSO. Stim ca in poveste va aparea si o ea, acea Alina Marinescu – protagonista seriei de 6 volume – care il va resurscita pe Alex. Si la un moment dat facem cunostinta cu ea. O tanara de 17 ani care se indragosteste iremediabil. Care apoi e tradata si care va fi trasa de cel in care a avut incredere intr-o lume in care e lipsita de libertate, de lumina, de viata proprie. Aceasta Alina este cea care il va readuce la viata pe Alex tragandu-l din haul in care se afunda cu fiecare zi, cu fiecare asasinat pe care il comite.

Il uraste. Il iubeste. Il uraste pentru ca o face sa se simta slaba. Il uraste pentru ca nu comunica. Il uraste pentru masca lui de indiferenta si pentru ca reuseste sa isi reprime orice sentiment. Si il iubeste. Iar el sufera pentru tot raul pe care i l-a provocat. O iubeste imens si fara intoarcere. Este motivul pentru care alege un nou drum, o sansa, sansa de a spera la o viata in libertate. Toate aceste trairi ale personajelor sunt surprinse printre scene alerte de lupta, de complot, de tensiune maxima. De multe ori am avut senzatia ca as vedea un film in care, camera se opreste pe anumite scene scotandu-le in evidenta printr-un contrast sublim. Imaginati-va fundalul, un cadru de lupta, impuscaturi, sange, moarte. Fundalul acesta este vazut ca prin ceata, dincolo de perdeaua aburita de la dus. Dincoace de aceasta perdea doi asasini se regasesc unul in bratele celuilalt, li se aude respiratia sacadata, inimile batand la unison, buzele se ating si gandurile o iau razna. In secunda doi pot fi morti amandoi. Suspansul e maxim. In spate totul se misca incet, intr-un slow motion care vine sa ii puna si mai mult in valoare.

Monica a reusit sa dea povestii o tenta “cameleonica”, isi schimba culoarea in functie de cel care o citeste, in functie de momentul si starea in care esti atunci cand o citesti. Poate fi un roman politist, un thriller, un roman de actiune si un roman de dragoste. Eu il asez frumos in seria romanelor de dragoste si las celalalte elemente deoparte. Pot spune cu usurinta ca partea mai dura, terorismul, asasinatele, testele prin care au trecut personajele sunt de fapt piedicile de care ne lovim zi de zi in drumul nostru in cautarea iubirii. Sunt dezamagirile noastre care de multe ori ne pun in genunchi si ne lovesc iar si iar. Dar undeva acolo e speranta. Monica Ramirez a dat personajelor ei, in speta Alinei Marinescu, speranta si asta a facut din ea un personaj puternic, un personaj in care ne regasim.

E drept ca m-am intins cu lectura pe cateva saptamani, insa, la un moment dat, cred ca imi doream sa nu se termine. Sa parcurg povestea zi de zi, cate putin, ca o picatura chinezeasca sublima ce venea sa imi dezmorteasca diminetile si sa-mi insenineze dupa-amiezele. Va recomand acest roman indiferent de genul de lectura pe care il preferati!

Asasin la feminin, de Monica Ramirez

Editura Tritonic

Uite un mic adevar: Vei muri.

Simplu, fara semnul exclamarii, fara inflorituri. Un adevar, nu incomod, ci unul simplu. E la fel de simplu ca negrul pe alb si ca norul pe cer. Acum suntem, maine nu mai suntem. Si cine spune acest lucru? Insasi Moartea. Ea spune povestea. Ea ne dezvaluie o lume pe care o stim, de care am auzit, dar o spune astfel incat devenim noi insine partasi la suferinta, la durere, la ceea ce a insemnat razboiul.

Hotul de carti este povestea care te prinde inca de la primele pagini. Te introduce in lumea vazuta de Moarte, in lumea vazuta prin ochi de copil. Atunci cand o bomboana impartita la doi “inseamna viata buna” parca altfel privesti lucrurile. Si poate ca ridici ochii si multumesti cerului ca traiesti azi si nu ieri, nu atunci.

Am citit aceasta carte cu rasuflarea taiata, am citit-o si mi-am imbratisat biblioteca cu drag. Prin ochii hotului de carti, am vazut ce inseamna puterea cuvantului, iubirea pentru carte. Si pasiunea ei, a Liesei Meminger, a aparut dintr-o intamplare tragica. Aflata langa mormantul fratetui ei gaseste in zapada o carte, prima carte pe care a tinut-o in mana, Manualul Groparului. Aceasta este clipa care ii schimba viata. Nu stia sa citeasca, dar din acel moment s-a aprins iubirea pentru carti. Manualul Groparului a fost prima carte furata si pe care, mai tarziu, a citit-o impreuna cu tatal ei vitreg. Mai apoi invata sa citeasca cu ajutorul acestuia trecand peste frustrarea lipsei de educatie si va fura carti. Va fura cuvinte. Atunci cand cineva se arunca in foc pentru o carte, atunci cand in loc de mancare fura o carte, atunci cand citeste din cartile furate pentru a linisti un suflet sau a darui speranta, atunci cu siguranta e vorba de pasiune. Este vorba de puterea cuvintelor de a crea lumi si de comoara descoperita de cel care le imbratiseaza.

Autorul reuseste sa faca din moarte un personaj pe care nu il poti invinui de nimic. Ba chiar, in unele momente pare a fi salvator. Si poate ca asta e motivul pentru care atunci cand oameni pe care ai ajuns sa-i iubesti pe parcursul lecturii, dispar brusc, esti oarecum impacat. Te bantuie intrebarea “dar de ce asa?”, insa stii ca acum ei sunt pe maini bune. Si poate ca nu vreti sa stiti ca peronajele vor muri, unele, multe… poate imi veti spune ca nu e frumos sa dezvalui bucati din carte, intamplari, finalul… dar, daca veti citi cartea, veti descoperi ca insusi autorul prin cuvintele Mortii va dezvaluie finalul povestii. Nu ascunde nimic, dar il asterne pe hartie intr-un fel aparte. Atunci cand Moartea vorbeste noi ascultam, atunci cand Moartea spune ca “Nu sunt violenta. Nu sunt razbunatoare. Sunt doar un rezultat”, atunci nu poti decat sa o crezi si sa citesti mai departe.

“Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata.” Va imaginati razboiul, multa suferinta, oameni care mor. Sute, mii, sute de mii. Se sting in haul timpului. Si Moartea ii poarta pe bratele-i neobosite. Dar nu acesta este subiectul care va va marca citind Hotul de carti. Am mai auzit despre al doilea razboi mondial, am invatat despre el, am citit despre Hitler si atrocitatile pe care le-a comis. Aceasta este doar structura pe care se construieste povestea noastra. Suntem plasati pe o strada, Himmler = Rai, si in acest Rai se petrece tot… un Rai care vine intr-un puternic contrast cu senzatia pe care ti-o da atmosfera, situatia, razboiul, moartea. Descoperind povestea hotului de carti veti ajunge sa iubiti mai mult cartile, puterea lor salvatoarea. Veti privi cu alti ochi cartile pe care le aveti si le veti aprecia, le veti iubi mai mult.

Hotul de carti este cartea despre iubire, despre prietenie, despre viata si dorinta de a trai. Ne arata ce inseamna sa fii om, sa fii puternic, sa mergi inainte orice s-ar intampla.

Si mi-a placut ultima observatie a naratoarei: “Sunt bantuita de oameni.” O concluzie la fel de simpla ca si prima afirmatie.

Hotul de carti, de Markus Zusak
Editura Rao

“Mai intai te vor ignora, apoi vor rade de tine, apoi ti se vor opune, apoi vei castiga.” GANDHI

In jurul acestui citat se invarte povestea despre fericire, povestea lui Tony Hsieh care, pornind de la o afacere cu rame candva in copilarie, a ajuns sa fie CEO la Zappos – firma care a avut o ascensiune uluitoare, crescand de la aproape nimic la vanzari anuale de peste 1 miliard de dolari.

Mi-a placut titlul cartii atat de mult – Cum sa livrezi fericire -  incat am inceput sa o rasfoiesc si m-am trezit ceva mai tarziu ca deja citisem jumatate din carte. Tony isi spune povestea atat de lin, de natural incat te face partas la viata lui, la cresterea si dezvoltarea lui ca si om de afaceri. Iti face un tur virtual in compania ale carei porti sunt deschise pentru publicul larg si care au reusit sa atraga atentia ca un magnet printr-o cultura aparte. Veti spune: “ok, alta carte despre afaceri, ce sa faci, cum sa obtii profit… sunt atatea!”. Dar nu e chiar asa! Pentru orice om care viseaza la o afacere proprie, care are o afacere sau pur si simplu e angajat intr-o companie, cartea vine cu reteta. Cate carti iti dau solutii? Cati manageri de succes vin sa spuna secrete din “gradina” lor? Zappos este compania care tocmai prin divulgarea secretelor, prin transparenta, a ajuns sa-si dapaseasca limitele si s-a urcat lejer in topul revistei Fortune al “Celor mai bune companii pentru care sa lucrezi”.

Si totusi, cartea nu este despre Zappos, cartea este despre fericire si cum poti obtine rezultate de lunga durata aducand fericire. Suna ca o poveste? Ei bine, la Zappos se poate. Lasand deoparte cultura cu care ne-am obisnuit, mentalitatea de cele mai multe ori invechita si setata pe o conducere de tipul “eu sunt seful si faci ce spun eu” sau “executi, nu gandesti” cultura dezvoltata la Zappos este asa cum si-ar dori orice angajat. Pentru noi cei care citim despre ea, vine chiar cu acel efect de WOW pe care a reusit sa-l aplice in cele mai neasteptate momente, efectul de WOW pe care angajatii il aplica pana si dincolo de usile companiei; si asta pentru ca a fi parte din Zappos, inseamna a fi parte dintr-o familie si rutina zilnica se lipeste de oameni, devenind parte din ei indiferent ca sunt sau nu la serviciu.

A oferi unui nou angajat 2000 de dolari pentru a demisiona, a centra intreaga activitate pe client, sa iti creezi o serie de valori ale companiei tinand cont de parerea oamenilor, a angajatilor, sa fii nevoit sa concediezi o parte din oameni dar sa iti pese de ei si sa ai grija sa le fie bine mai departe, sa construiesti o echipa care sa fie ca o familie… sunt doar cateva dintre elementele care au facut ca Zappos sa devina ceea ce este astazi.

Dupa cum am spus, cartea Cum sa livrezi fericire nu este despre Zappos si nici despre Tony Hsieh. Cartea este un drum catre obtinerea a ceva maret, e drumul pe care l-a parcurs un om care a dorit mai mult, intotdeauna mai mult. E ca o lectie de viata cu intrebari si raspunsuri, cu greseli dar si cu solutii. Este o carte despre cum sa “think BIG”, sa nu te limitezi la profitul de maine ci sa vezi dincolo de toate limitarile. Pana la urma limitele ni le impunem singuri si tine numai de noi care va fi destinatia.

Zappos vinde (si) pantofi si e o companie cu care puteti intra in contact oricand. Nu stiu cati dintre voi veti intra pe zappos.com sau veti comanda ceva de acolo, dar, citindu-i povestea cu siguranta veti privi cu totul altfel lucrurile – compania pe care o conduceti sau pentru care lucrati. E un punct de plecare catre depasirea limitelor. Si limitele, am spus, ni le impunem singuri!

Cum sa livrezi fericire, de Tony Hsieh
Editura Publica

Cumpara Cartea

Nu imi vine sa cred ca am asteptat atata timp pana sa deschid cartea asta. Nu cititsem inainte Marc Levy, insa ceva imi spunea ca trebuie neaparat citit. Am recomandat chiar, carti scrise de el… Si acum am terminat de citit “Si daca e adevarat…”! Este o carte superba. Daca ar fi sa o descriu in cateva cuvine, as spune asa: iubire, speranta, mare, iubire, prietenie, incredere, viata, moarte, iubire.

Am repetat cuvantul iubire pentru ca e esenta tuturor lucrurilor, in ea sta speranta si sensul vietii. Si nu va ganditi ca e vorba doar de iubirea pentru partener, ci iubirea aceea fara sfarsit pentru semeni, pentru viata, pentru ceea ce e frumos. E iubirea fata de momentul prezent, iubirea pentru soare si pentru mare, iubirea ce se naste din nimic.

In aceasta carte iubirea apare din (o sa radeti!) dulap, apare ca o naluca si nu vrea sa mai dispara. Protagonistul devine nebunul subjugat propriei imaginatii, dar e in acelasi timp nebunul care isi traieste iubirea altfel decat noi ceilalti. Se spune ca dragostea e oarba, te duci catre ea cu ochii inchisi si nu mai vezi nimic in jur. Arthur era singurul care o vedea pe Lauren, ceilalti fiind orbii din lumea lui. Acest lucru nu l-a impiedicat sa traiasca cele mai frumoase clipe…

Lauren, fantoma – cum a denumit-o prietenul lui Arthur – suferise un accident de masina si intrase in coma. Dupa o anumita perioada reuseste sa i se arate lui Arthur, actual chirias in fostul ei apartament. De aici o adevarata aventura… Totul se invarte in jurul imaginarului. Este oare Arthur nebun? Este totul in mintea lui? Cum e oare sa ai un secret pentru care altii te-ar pune in camasa de forta si pe care arzi sa il spui cuiva?

“- Ce-o sa-ti spun nu e usor de inteles, e imposibil de admis, dar daca ai vrea sa-mi asculti povestea, daca ai vrea sa ai incredere in mine, atunci poate ca vei sfarsi prin a ma crede si aste e foarte important fiindca esti, fara sa stii, singura persoana din lume cu care pot imparti acest secret.” Aceasta este introducerea pe care Lauren i-o face lui Arthur la inceput si, de asemenea, replica de final a lui Arthur catre ea.

Povestea poate avea multe interpretari, depinde foarte mult de starea de spirit in care esti. Eu am ales varianta in care dragostea invinge orice obstacol. Arthur este in cautarea sinelui, incearca sa descopere trecutul pentru a putea pasi senin catre viitor si nu poate face acest lucru pana la aparitia fantomei lui. Moartea timpurie a mamei il tine intr-o stare de coma a simturilor pana tarziu, la maturitate. Abia atunci cand intelege sufletul mamei, cand reuseste sa priveasca prin ochii lui de adult trairile ei, se simte pregatit sa mearga mai departe. Dar acesta e momentul in care Lauren se stinge si sentimentul ca a pierdut-o pentru totdeauna il distruge.

Lauren este pentru el un fel de oglinda personala, il ajuta sa se cunoasca, sa vada dincolo de aparente, sa pretuiasca viata cu fiecare secunda. Aici m-a impresionat foarte mult un joc pe care i-l propune ea: “Ii ceru sa-si inchipuie ca a castigat un concurs al carui premiu este urmatorul: in fiecare dimineata, o banca ii va deschide un cont creditor de 86 400 de dolari. Insa cum orice joc are regulile lui, si acesta are doua:
- Prima este ca tot ce n-ai cheltuit in cursul zilei iti este luat seara, nu poti trisa, nu poti vira banii pe un alt cont, poti doar sa ii cheltuiesti (…) A doua regula: banca poate intrerupe acest mic joc fara preaviz; in orice moment, iti poate spune gata s-a terminat, ca inchide contul si ca altul nu o sa mai fie. Tu ce ai face?”
Este un joc care te pune pe ganduri mai ales atunci cand ii afli esenta, si anume ca “Banca asta magica o avem cu totii, este timpul! Cornul abundentei al secundelor ce se scurg.”

In fiecare dimineata suntem creditati cu cele 86 400 de secunde si depinde de noi cum le traim, cum le folosim. La finalul zilei cele nefolosite nu se reporteaza si, de asemenea, timpul de care dispunem poate sa dispara brusc…
O lectie de viata! Nu-i asa?

Nu va voi spune mai multe, va las sa descoperiti povestea scrisa de Marc Levy in primul sau roman “Si daca este adevarat…” ecranizat de catre Steven Spielberg in 2005 ( Just Like Heaven).

Si daca e adevarat…, de Marc Levy
Editura Trei